Tejo, domoală apă, străbătând
Câmpia verde, ce o uzi în cale,
Plante și ierburi, flori și animale,
Păstori și nimfe astfel bucurând;
Nu știu, (ah dulce apă!) nu știu când
Voi reuși să te mai văd; ce jale,
Că te-am lăsat, mă pune la-ncercare,
Căci de întors nu mă prea văd curând.
Mi-a ordonat destinul, plin de zel
În a-mi schimba dorința-n disperare,
Plecarea ce mă costă prea de-ajuns.
De dorul tău, nemulțumit de el,
Voi umple cu suspine altă zare,
Voi tulbura alt fluviu cu-al meu plâns.
Traducerea: Adrian vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.