Cum abia smuls din marea bântuită
Sleitul, truditorul marinar,
De naufragiul ce-l zvârli la mal,
Doar ce aude și se și-înspăimântă,
Și jură că, și de-ar fi liniștită
Marea cea frământată, blândă chiar,
N-o mai înfruntă, dar se duce iar
Mereu mânat de firea lui cupidă;
La fel, Doamnă, eu însumi, de furtuna
Privirii tale fug, spre-a mă salva,
Jurând că-n alta nu voi mai intra:
Dar sufletul, tânjind de dor întruna,
Mă face să mă-ntorc în preajma ta
De unde-aproape mort fugii cândva.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.