Dulci ale lui Mondego limpezi ape,
Răgaz al amintirii fericit,
Unde, perfid, speranța a reușit
Mult timp orbit cu sine să mă poarte.
Da, mă despart de voi; dubiu nu-ncape
Memoria, care m-a regăsit,
Nu va lăsa schimbarea s-o resimt,
Cu cât mă-ndepărtez, sunt mai aproape.
N-are decât Fortuna astă rară
Unealtă zisă suflet să o piardă,
Ofrandă mării, vântului momeală.
Dar sufletul, de grija ce v-o poartă,
Pe aripile gândului meu zboară
Către voi, ape, și în voi se scaldă.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.