Stă pasărea corupătoare, tandră
Cu ciocul puful moale aranjând;
Trilul nemăsurat, zglobiu și blând
Lansându-l de pe rustica ei creangă;
Dar vânătorul (care poteca largă
O ocolește-ncet, cu pasul frânt)
Spre pasăre săgeata îndreptând
Îi dă în Styx cuib veșnic să-și aleagă.
La fel, inima care liber hoinărea,
(Deși ea de departe e sortită)
Rănită fu, atentă nu-ndeajuns.
Fiindcă Arcașul orb mă aștepta
Cumva descoperit să mă surprindă,
În ochii tăi strălucitori ascuns.
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.