Acolo, în pădurea ce nimfe-adăpostea,
Silvia, prea frumoasa-ntre nimfe, poposi;
Umbrită de copacul în care se suí
Flori galbene-n plăcută răcoare culegea.
Iar Cupidon, cel care demult obișnuia
Să vină tot acolo să-și facă peste zi
Siesta, la-ndemână-nainte de-a dormi
Săgețile și arcul pe-o creangă le punea.
Dar Nimfa, când momentul prielnic se ivește
Pentru ce vrea să facă, o clipă nu ezită
Și-o ia din loc cu tolba Copilului timid.
Săgețile le poartă-n privire și lovește.
Păstori! fugiți, căci poate pe toți să îi ucidă,
Nu și pe mine care trăiesc ucis fiind.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.