Cerul, pământul, vântul care scade...
Valul, ce se întinde pe nisip...
Pești, scufundați în somn încremenit...
Tăcerea, odhnindu-se în noapte...
Pescar Aónio, stând întins pe spate,
În timp ce vântul alintă-al apei chip,
Zadarnic cheamă numele iubit
Plângând, căci doar să-l strigi, atât se poate.
”Valuri” (mai zise) ”până să nu mor
Din dragoste, redați-mi Nimfa, care
De voi fu dată morții prea curând”.
Niciun răspuns; marea se zbate-n gol;
Freamătă blând pădurea-n depărtare;
Vocea, de vânt purtată, piere-n vânt.
Traducerea> Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.