Când din privirea ta, din dulce-ți râsul
Își află ochii mei îndestulare,
Atât de sus mă-nalț în gând că-mi pare
Că pe pământ e însuși Paradisul.
Așa desprins de oameni îmi e visul,
Că tot ce-i bun îmi pare-a fi o boare;
Astfel, în cazul dat, nu-i de mirare
Că nu e mult de-și pierde mintea insul.
Laude, nu mă-ncumet Doamnă-a spune,
Cel ce ți-admiră grațiile-nseamnă
Că va simți că nu e demn de ele;
Că stranie apari în astă lume,
Că nu-i ciudat c-ai fost creată , Doamnă,
De cel care creă și cer și stele.
Traducerea : Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.