Natura, cu ce tainică finețe
De-nșelăciuni, de lume, dă să fugă!
Permite tinereții să-și ascundă
Sub strai sărac întreaga frumusețe!
Dar nu poate ascunde-acea noblețe
Și-a ochilor stăpâni privire-adâncă,
Față de-a cărei strălucire încă
Nu am puterea vreunei rezistențe.
Cine liber se vrea de chin și rană,
Văzând splendoarea și păstrând-o-n minte,
Din chiar acest motiv se și condamnă.
Căci meritosul care o surprinde
Captiv îi este; iar Amor proclamă
Că ea de drept întodeauna-nvinge.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.