Iertați, stăpână pe-al meu dor deja,
Unui învins de-Amor a sa sminteală;
Și fie ochii voștri darnici iară
Cu dragostea ce-mi umple inima.
Luați seama numai la credința mea,
La chinuri, cât de fin mă încercară;
Și dacă de pedeapsă-s demne doară,
Pe mine, Doamnă, vă veți răzbuna.
Să nu fie durerea mea din piept
Cea care-adaugă-n suflet suferința
Când el vă este prea-supus subiect.
Păziți-vă de cei ce dau sentința;
Ei spun că-n voi, ca-n tot ce e perfect
Ar locui și nerecunoștința.
Traducere: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.