Suflete triste se înfățișau
Milostivirii Tatălui divin,
Unde, în fața chipului senin,
Tributul datorat i-l aduceau.
Libere-atunci trăirile-mi erau
(Fiind conforme cu al meu destin),
Când niște ochi, nedemn de ei deplin,
Prin furt, de Rațiune mă lipseau.
Acea splendoare mă orbi de tot;
Uimirea ca prin farmec s-a născut
De la suav-angelica prezență.
Dar să mă vindec oare am să pot?
Ah! și de ce natura a făcut
Între născuți așa o diferență?
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.