Cu ochi de foc pătrund în vechea lume,
Ce poartă-n taină chipuri fără nume,
Sub pașii reci o umbră se înclină
Căci regăsirea-i taina de lumină.
Poezia curge-n frunze și-n izvoare,
În fiecare vis ce nu dispare,
Și-n zborul stins al păsărilor mute
Se-ascund dureri și doruri absolute.
O rază blândă se-așază-n poezie
Pe-o margine de timp și veșnicie,
Iar ploaia când se scurge pe ferestre,
E-un bocet din suspinele terestre.
Nimic nu este gol sau fără viață
În gândul răsărit la suprafață
Căci lacrima căzută în cetate
Devine vers în nopțile uitate.
Iar el, poet ce vede stele-n iarbă,
Cu glasul lor ce-n sânge i se scaldă;
În tot ce-i efemer, el pune-un rost
Căci lumea e eternul adăpost.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.