Pădurea-n care păsările cântă,
e rece-acum, în iarnă,
e-nghețată,
dar ele vin,
se miră cum arată
și albul, dintr-odată,
le-nspăimântă.
Ar vrea să stea, ar vrea să plece-n zbor
departe de un vis
ce le mai cheamă
spre paradisul
plin acum de teamă,
dar care-i adăpostul
unui dor.
El zace printre ramuri înghețate
și le privește cum,
spre necuprins,
dispar lăsându-l
ca pe-un suflet stins
în clipe de zăpezi
înconjurate.
Privirea lui
mai poartă o lumină
ce pâlpâie-a speranță
și a vină.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.