Lumina toamnei, prinsă-n ochii tăi,
Îmi tulbură cu aurite unde
Târâșul inimii printre secunde
Și îmi îmbracă trupu-n vâlvătăi.
De ce mi-e timpul pace și nesomn,
Aidoma întoarcerii acasă,
Cuprinsă în privirea ta sticloasă,
Preavisătorul meu călău și domn?
Aș vrea în taina ei să mă scufund,
Ca dincolo de vălul de tăcere,
În calde moliciuni de mângâiere
Întregul dor de tine să-l ascund.
Prin labirintul unor brune căi,
Oglinzilor să mă arăt frumoasă
Și,-n păr, văpăi de stele să îmi țeasă
Lumina toamnei, prinsă-n ochii tăi.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.