Mi-e dor s-adun lumini din primăvară,
În poala veșnicei rochițe-albastre,
Să ți le vărs, iubite,-n palmă, iară,
În noaptea vie-a-ndrăgostirii noastre.
Când vor pleca din ceruri nori de ceață,
Să stingem ochiul Lunii dintre astre,
Să-ți înfășor tot trupul, ca o hoață,
Cu trupul meu, din marmuri reci și nude,
Încet, să-mi umblu gura pe-a ta față
Și să-ți împrăștii foc, cu flăcări ude.
Pe trunchiul meu, fântâni cu stele pline,
Te vor chema cu tremurul din unde.
Tu bea cu-nghițituri sfioase, line,
Răcori și fierbințeli, ce curg de-a valma,
Ca eu să vreau să mă îmbrac cu tine,
Cu primăvara ce-ți abundă palma.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.