În momentul în care-ţi scriu, simplu,
pe un papirus găsit într-un colţ uitat de lume,
cu o cerneală veche,
făcută din insomniile părinţilor, din nevisele copiilor,
când îmi aleg cuvintele ca peisaje dintr-o lume în mişcare,
chiar acum,
există epistola perfectă scrisă în carnea mea, în carnea ta,
e acolo, abia înţeleg, abia pricepi, imperiile sunt în schimbare.
Să nu ne minţim, el locuieşte o culoare, ea un ţipăt,
există mereu întâlniri la care suntem absenţi prin prezenţă…
În mari catedrale cuvintele se ridică spre tavanele pictate cu sfinţi şi
ei prind viaţa şi umblă printre noi cu lumânări pe umeri şi aripi în braţe puternice,
neputincioşi şi dezorientați,
în căutarea lupilor sonori, rătăciţi în geometria luminii din vitralii…
Cum să scrii epistola?
Ea a fost scrisă deja, cu sângele altuia, cu sângele lor,
cu lacrimile femeilor uitate în Ithaca…
vezi mai multe poezii de: costycom
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ma alatur si eu comentariului anterior...Aceasta poezie este minunata !
Iti multumesc pentru privilegiul de a citi ceva atat de profund.
Cu drag,
Adina Speranta
vineri, 14 august 2015
M-a impresionat frumuseţea poemului tău
francezu_22
luni, 10 august 2015