Sfârşit de săptămână: iluzia timpului şi
certitudinea eternităţii în ochiul câinelui de pază.
Flori adormite şi instincte în noaptea dintre ieri şi mâine,
un fluture de noapte caută
E iarnă, de frig păsările s-au ascuns într-un alt anotimp,
e pustiu pe pământ,
luna aleargă după schiori îngheţaţi
printre flăcări albastre,
Se ceartă, se contrazic,
cred că au mereu dreptate,
dar nu văd că toate acestea se petrec
în pântecul peştelui cel mare ce străbate timpul,
Împotmolit în cuvinte, ca-n mlaştinile fertile
în care se nasc fiinţe, pierdut în pădurea de planete,
zbătându-se în braţe sonore, uitat într-o epistolă de neuroni,
ducând după sine taina, ultimul cântec al masculului
Calea
Sunt călător şi nu cunosc calea aceasta
Soldaţii în oraş
Privim la oraşul celălalt, din veacul trecut,
Pentru a construi cubul acesta perfect
în piaţa centrală,
trebuie ca un altul să-ţi pună în mintea ta de om umil
cubul acesta perfect,
În momentul în care-ţi scriu, simplu,
pe un papirus găsit într-un colţ uitat de lume,
cu o cerneală veche,
făcută din insomniile părinţilor, din nevisele copiilor,
Doar câteva pietre care ar putea schimba
soarta imperiului
dacă ar vorbi,
ori oameni cu gânduri scânteietoare la
Ţipăt tăcut,
ca imaginea sfântului
pe cuvintele sale...