Legendă, poate, sau nălucă vie,
Alunecă prin ierburi lupul sur,
Prăpăstii și vâlcelele din jur
Îi cântă, cu ecoul, a pustie.
Pe rourata culme a cărării
Cad zorii și împrăștie senin,
Se-afundă lupu-n jnepeni și pelin,
Cu aburii prelungi ai răsuflării.
Neînfricata inimă de fiară
Zvâcnește și-l împinge într-un salt,
Ce poartă pe stindardul lui înalt
Însemnul unei morți de căprioară.
Năvalnica tăcere se răsfrânge,
Iar demonii din saltul ucigaș
Pun în hapsânul gurii lui făgaș
Nectarul cald al gustului de sânge.
Din adâncimea zărilor obscure
Îl cheamă uriașii rămuroși,
Aruncă nade-n ochii lui sticloși,
E prins și înghițit de o pădure.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.