O visul meu cel mai slăvit,
Frumos și cel din urmă,
Așa cum dulce te-ai ivit
Te stinge și te curmă.
Nu ești tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire,
Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit,
Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neștire
Mișcă sufletul și - l leagă de un dor nemărginit.
Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
Numai c-o strângere de mână
Îndeajuns ți-am spus-o eu.
S-a pus valul de uitare
Peste vremile trecute,
Și s-au stins ca într-o mare
Chinurile petrecute.