Mă amăgești, iubite...
cu-atât de-înmiresmatul tău cuvânt
cu ochii tăi
ca două stele pâlpâinde
în cel mai tandru și șăgalnic vânt.
Îmi spui că ai să vii
în ceasul blând
al unei binecuvântate dimineți
noroc amar
al mult amăgitoarei noastre vieți
iar eu te cred
pentr-o secundă
ce-a ticăit febril de bucurie
și de nădejdea că mi-e dată mie
acea încununată dimineață
cu maldăre de flori albastre
și verdeață.
Și iată-mă
în astă nesfârșită așteptare
mi-am despletit tot părul
și mi-am eliberat cămeșa
din strâmtul ei vârtej de cingătoare
ca înadins
hulubii mei din sân
să zboare
să nu ți-i dau când ai să-i ceri
să nu ți-i dau când ai să-i vrei
hapsân.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.