Mă iartă totuși - Ionutz21
Poezie adăugată de: Ionutz21

    duminică, 03 aprilie 2022

Cu umbra-ți rece îmi îmbraci cuvântul
Dar porți în suflet chinuri și mai grele,
M-ai înjurat de sfinți, dar iată, vântul
M-a îndrumat pe drumul către stele.

Eu am greșit mereu, chiar dacă doare
Îmi port vinovăția pân' la groapă...
Obrazul meu s-a înroșit de soare,
Însă rușinea mi-o tratez cu apă!

Eu știu că într-o zi vom fi ca frații
Oricâtă vrajbă porți pe sub carcasă,
Te las să mă înjuri, c-o fac și alții,
Nu pun la suflet vorba ta spinoasă.

M-or dojeni pe stradă voci de piatră,
Oricâtă vreme mai călcăm pământul.
Dar uneori și focu-i stins În vatră
Căldura sufletească ni-i cuvântul!

Mă voi lipsi de toate-a tale gânduri
Colindător să fiu prin lumea largă...
De-o fi cândva să mor, aceste rânduri,
Privirea ta cea rece-o să o șteargă.

Mă iartă totuși dacă nu-s simpatic
Sunt om și eu iar vorba mi-e firească,
Ascund în mine pumnul cu jeratic,
Să-mi încălzesc durerea sufletească!



vezi mai multe poezii de: Ionutz21




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.