Mă răscolesc mereu aceste amintiri,
Bătătorind cărări subpământene,
Ba sunt o frunză cu nervuri subțiri,
Ba un copac cu rădăcini eterne.
Împovărat de toamne, sunt ursuz,
Iar primăvara odihnesc în muguri.
Străbat din anotimp în anotimp,
Ca flacăra pe vetre și pe ruguri.
Și dorul fără leac mă înconjoară,
Până la frunte troienind colindă,
M-am botezat cu numele de Țară,
Cuvânt trăznit în lemnul de la grindă.
Mă răscolesc mereu aceste amintiri
Dinspre trecut în obicei uitate,
Ba sunt o frunză cu nervuri subțiri,
Ba un copac cu brațe sfâșiate.
Dar gândul merge veșnic mai departe,
Vorbind cu semnul din aceiași carte.
vezi mai multe poezii de: ilie scarlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.