Macul - Crina Lazăr
Poezie adăugată de: Crina Lazar

    miercuri, 19 august 2020

Macul

Dacă cel ce moare
ar avea privilegiul
de a alege o floare
în care să renască
și să crească,
eu dintre toate aș alege,
fără ezitare
și fără vreun calcul,
macul.
Da, mi-ar plăcea
să fiu un mac delicat,
pe un câmp îndepărtat,
roșu neapărat,
din verde-nălțat
de albastru inundat,
deschis din drag de soare
pe răcoare,
nu unul de cultură
sensibil la lumină
sădit să stea cuminte
într-un colț de grădină.
- Mami? Unde ești, ce faci?
- Eram într-un vis cu maci.
- Mami? Care flori îți plac ție?
Lalele, bujori, iasomie?
- Aproape orice floare,
dar macul mă fascinează
mai tare,
prin eleganță,
gingășie și culoare.
Ador contrastul
dintre roșul profund
al petalelor mototolite ușor
și negrul rotund
al staminelor.
Macul e o floare de dor!



vezi mai multe poezii de: Crina Lazar




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.