Aceste mâni prea mult întârzie,
sus, printre ramuri
și printre flamuri,
prea mult întârzie...
Ce fac, oare?
Poate-au să coboare
cu-o cunună de raze
strălucitoare...
Cunună?
Pentru fruntea cui?
Suntem sătui!
N-avem lauri destui?
Printre ramuri
si printre flamuri,
mânile-acestea pipăie alte geamuri,
mult mai sus așezate,
mânile mele întârziate.
Coborându-le, oamenii-au spus:
„A... Voi ați fost sus...”
Și-au ridicat spre-aceste mâni
priviri de vulpi, boturi de câni.
vezi mai multe poezii de: Magda Isanos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.