Cerul acela fără de grabă căzu
și mirosi albastru lângă mine,
la ceasul trist când stelele luceau
cum cupele pe jumătate pline.
Ca ochii obosiți de vis, așa
se desfăceau astralele pleoape,
și tulbure, ca-n fundul unei ape,
cocorii nopții, ultimii, treceau.
Era hotar și liniște-n hotare
de s-auzea cum florile trosnesc,
ca niște-aripi de înger care cresc
departe,-n mari grădini neștiutoare.
vezi mai multe poezii de: Magda Isanos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.