Ardeau ca nişte facle vii,
În vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
Obrazul roşu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
Am rătăcit în seara blândă,
Umplându-mi braţele de floare
Învăpăiată şi plăpândă.
Şi m-am întors într-un târziu,
Departe cîmpul rămânea,
Atât de singur şi pustiu
În urma mea.
Dar când acasă-am încercat
Să-i strâng într-un aprins buchet,
Toţi macii mei s-au scuturat
Ca nişte lacrimi pe parchet.
vezi mai multe poezii de: Magda Isanos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.