Noapte - Magda Isanos
Adăugat de: Gerra Orivera

Cât de-ncet acei fulgi de-ntuneric căzură,
deasupra lumii, ca o cenușie nedumerire,
până ce neagra noapte cu stoluri veni.
Totul ca-n apele adânci acuma era,
pomii atenți, casele, însăși lumina
era undeva în calma, umeda noapte,
ce nevăzută zâmbea.
Și timpul însuși mai curgea acolo
prin umbră ca printr-un pământ afânat.
Dar cine respiră ușor, fericit?
Poate păsări ce se visează zburând.
Noapte. Dumnezeu însuși sărută
cu gura lui neagră pământul,
ca și când cu duioșie ar spune:
"Haide,-nvățați-vă câte puțin să muriți..."


(1943)



vezi mai multe poezii de: Magda Isanos




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.