Am înțelepciunea condamnatului la moarte:
Nu dețin lucruri care să mă stăpânească.
Testamentul l–am scris cu propriul meu sânge: „S-aveți încredere în apă, locuitori ai cântecelor mele!” Am adormit însângerat și-ncoronat cu zorii… Visând că inima pământului era mai mare decât harta lui, mai clară decât oglinzile sale și eșafodul meu. Se făcea că un nor alb mă ridica-n văzduh,
precum o pasăre cu-aripi de vânt. În zori, chemarea celui ce păzește noaptea
mă deșteptă din somnul meu, din graiul meu
și-mi spuse: Vei locui într-un alt trup, de-aceea schimbă-ți ultima dorință, căci ceasul celei de-a doua execuții fuse amânat. Dar până când?, îl ntrebai. Așteaptă să mai mori o dată, îmi răspunse.
Nu dețin lucruri care să mă stăpânească, căci testamentul îl scrisei cu propriu-mi sânge: „O, trăitori ai cântecelor mele, s-aveți încredere în apă!” Și eu, chiar ultimul de-aș fi, tot aș găsi destule versuri… Este-un tablou în fiece poem. Picta-voi pentru rândunele harta primăverii, și pentru trecătorii străzii, copacii cei umbroși, pentru femei, albastrul pietrei semiprețioase
Un drum mă va purta, iar eu îl voi purta pe umeri, până când lucrurile își vor recapăta forma adevărată. Apoi voi asculta originalul: Fiecare poemă este o mamă care-și caută fiul printre nori, în jurul fântânii cu apă.
„Fiule, te voi elibera. Sunt însărcinată.".
Fiecare poezie este un vis. Am visat că visam.
El mă va purta, și eu îl voi purta pe el
până când voi scrie ultimul rând
pe marmura mormântului: „Am adormit pentru-a zbura”. Și lui Mesia duce-voi încălțăminte, pentru-a străbate, ca ceilalți, cărarea din vârful muntelui spre lac.
traducere - g. Cristea
Tengo la sabiduría del condenado a muerte
Tengo la sabiduría del condenado a muerte:
No tengo cosas que me posean.
He escrito mi testamento con mi sangre:
"¡Confiad en el agua, moradores de mis canciones!"
He dormido ensangrentado y coronado con mi mañana...
He soñado que el corazón de la tierra era mayor que
su mapa
y más claro que sus espejos y mi cadalso.
He creído que una nube blanca me
ascendía,
como si yo fuera una abubilla con el viento por alas.
Y al alba, la llamada del sereno
me despierta de mi sueño y de mi lenguaje:
vivirás en otro cadáver.
Modifica tu último testamento.
Se ha retrasado la fecha de la segunda ejecución.
¿Hasta cuándo?, pregunto.
Esperaré a que mueras más.
No tengo cosas que me posean, respondo.
He escrito mi testamento con mi sangre:
"¡Confiad en el agua,
moradores de mis canciones!"
Y yo, aunque fuera el último,
encontraría las palabras suficientes...
Cada poema es un cuadro.
Pintaré ahora para las golondrinas
el mapa de la primavera,
para los que pasan por la acera, el azufaifo
y para las mujeres el lapislázuli...
El camino me llevará
y yo le llevaré a hombros
hasta que las cosas recobren su imagen
verdadera.
Luego oiré lo genuino:
Cada poema es una madre
que busca a su hijo en las nubes,
cerca del pozo de agua.
"Hijo, te daré el relevo.
Estoy encinta".
Cada poema es un sueño.
He soñado que soñaba.
Me llevará y le llevaré
hasta que escriba la última línea
en el mármol de la tumba:
"Me he dormido para volar".
Y llevaré al Mesías zapatos de invierno
para que camine como los demás
desde lo alto de la montaña hasta el lago.
Traducción del árabe: María Luis Prieto
vezi mai multe poezii de: Mahmoud Darwish
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.