O noua toamna a ‘mbracat din nou gradina,
Ploua cu frunze ruginite peste noi,
Se risipeste-n norii gri lumina,
Copacii dezgoliti parca-s strigoi.
Mai lasa-mi toamna visele sa zboare,
Nu-mi lua tot ceru’ albastru din priviri,
Mai las-o clipa razele de soare,
Sa imi zambeasca dimineata cu-a lor straluciri.
Mai lasa-mi ceva frunze-n amintire,
Pe ramul meu uscat deja de dor,
Cateva pasari lasa-mi sa ma-nvete si inspire,
Cum sa cant si cum mai sus sa zbor.
Mai lasa-mi iarba verde sub picioare,
Macar un fir, ca sa-mi sarute talpa mea discret,
Sau poate te induri sa-mi lasi o floare,
Jur, voi pastra ‘ntre noi acest secret.
Dar daca totusi trebuie sa-mi iei ceva,
Ia of-ul meu, tristetea si durerea mea,
Le-ascunde bine-n departare… undeva,
Cand pleci cu frigul si cu vremea rea.
Mai ia-mi si dorul, poarta-mi-l cu vantul,
Printre stele catre minunata Tara,
Lasa-mi, te rog, in suflet dragostea si cantul,
Si visul la Eterna Primavara.
vezi mai multe poezii de: Marius Alexandru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.