Mai știi, iubite, când, în noapte,
Sub flaut fermecat de iele,
Gustai tămâia gurii mele
Stingându-mi de pe buze șoapte?
Mai știi când chicotea și luna
Înspumegată printre aburi?
Dulci ape șiroiau în jgheaburi,
Iar tu-mi treceai prin plete mâna.
Ce taine ascundeai stângaci
Când, prin șuvițele rebele,
Îmi presărai lumini de stele
Șoptindu-mi la ureche: ,,Taci!
Să-ncremenim în astă clipă!"?
Crezând c-așa vom sta pe veci,
Te-nlănțuiam cu brațe reci.
Zbura spre ceruri o aripă
Și, cu întinsul său răsuflet,
Ducea un dor spre neagra zare.
Doar eu, în strânsa-mbrățișare,
Mă îngropam cu tot cu suflet.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.