Mâinile mele de teamă cresc
devin tot mai sălbatice.
Una din ele e mai vânjoasă
are forţă şi rupe,
cealaltă-i mai temperată,
măsoară totul cu prudenţă.
La ordinul primit se sprijină reciproc
şi nu iartă ce nu se cade.
Eu le iubesc pe amândouă la fel,
aş vrea să le mântui de rele
dar nu mă ascultă
şi singure-şi caută dreptatea,
de mă tot gândesc la ce-o să fac
dacă dreptate nu e
şi-mi bagă degetele-n ochi
de nu mai văd lumina
nici măcar moartea.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Versuri pline de mesaj,
Te mai citesc!
estera
joi, 30 iulie 2015
Știi că mâinile sunt considerate niște prelungiri ale inimii???? Fetusul, cam în a patra lună de sarcină are un trupșor rotund în care bate o inimă imensă în centru, 2 rămurele piciorușele, iar din acel rotund parcă plecând direct din inimă pleacă două brațe bine reliefate cu palme mari (în comparație cu trupul) care-și îmbrățișează trupul! Nu întâmplător pasele energetice, binecuvântările, mudrele..... se fac cu mâinile!!!! Frumoasă poemă! Drag:
Gerra Orivera
joi, 30 iulie 2015
Versurile tale sunt scrise intr-o cheie profunda, foarte interesant!
andreionthepoetry
joi, 30 iulie 2015
oricum..cele doua maini se "spala" una pe alta..acest lucru, facand parte din Dreptate,Iertare, Iubire si Uitare!
imi place cum scrii.ai un mesaj intelept...
ma bucur ca te pot citi!
cu pretuire,
danab
miercuri, 29 iulie 2015