În răscoala fără coase sufletul bea răzvrătire
Dorurile fug în doruri şi zidesc nemărginiri
Cântul gândului sihastru se topeşte-n amuţire
Pântecului fără stele, ii cer iarăşi izbăviri.
Mă ridic din metafizic ca un înger fără raiuri
În visări zdrobit de aripi, frânte-n ochi încătuşaţi,
Şi privesc timpul prin cârje, amuţind din nou în graiuri,
Şchiopătând cu greu prin viaţă şi prin zori înfometaţi.
Nu sunt leacuri nu sunt doctori, nu se mai citeşte cartea,
Farmaciile cresc iute precum pirul pe câmpii,
În spitale zdrenţuite prin saloane umblă moartea,
Taberele gratuite nu mai sunt pentru copii.
Se răscoală-n mine focul, revoluţii el visează,
Iar pierdut-am libertatea şi sunt sclav de hoţi prădat,
Cârjele-mi, de frig tocite, se pornesc şi-mi desenează
Valuri valuri de mânie, contra celor ce-au trădat.
Prins în urlet fără lacrimi cresc în foc ca o turbare,
Tineretul fără pâine a fugit în depărtări,
Ma topesc cu of în gânduri, cu o ultimă rumoare,
Aş fugi din lumea asta, dar n-am timp pentru iertări.
20.03.2019
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.