Să taci. Îți scriu fiindcă-i o noapte limpede ca o
frunte de ied,
fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pielița nucilor noi,
îți scriu fiindcă suntem atât de uituci amândoi.
Curând și bătălia fumurie a pleoapelor, vom uita-o,
cred.
Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit îmi căzu
pe față. Tâșnise vântul.
Crengile arse de praf se căutau între ele cu foșnet
moale. Ne-am oprit să-mi
scutur nisipul strâns în sandale.
Atâta tot. Încheieturile tale îmi erau mai dragi
decât cerul și decât pământul.
Din volumul "Țara fetelor", Editura Cultura Poporului, 1937
vezi mai multe poezii de: Maria Banuș
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.