Era o vreme a textelor
şi a gradului zero în comunicare.
Până şi moartea textua
pe deasupra oraşului,
până şi iubirea noastră
trăgea după ea tot mai greu
sacii de vid.
Eram croşetaţi
la un text mult mai mare.
Eram coloraţi
şi zvântaţi
de crivăţul
aceluiaşi subtext din context.
Eram sfârtecaţi
în intertextul dintre trestii
/ trece lebăda /
Eram refuzaţi.
Şi aşa,
unii au devenit tot mai lucizi
iar alţii mult prea fluizi,
până când în palme şi pumni
am învăţat în cele din urmă
să traversăm în goană şi împreună
descheiaţi până la text de aceeaşi arsură
cu acelaşi pretext.
“ ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură “
Cine sapă textul altuia
cade în el
textual
va veni moartea şi nu va avea nici un ochi
vezi mai multe poezii de: Mariana Marin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.