Eu nu te judec
şi doar ţi se pare
că lanţurile pe care le porţi
au fost închise de mine
cu nopţile în care ne-am iubit.
Nu este al meu cedrul Libanului
sub care stai şi plângi.
Iar turma de capre a minţii tale
n-a fost păscută de mine,
nu eu am înălţat din nou zidul
după ce s-a surpat.
Şi nu te judec.
Eşti liber şi aidoma mie într-o zi şi aici,
sub pământul spre care viţa-de-vie
toamna se-apleacă în ţăndări.
demonizată
vezi mai multe poezii de: Mariana Marin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.