Arăt atât de îngrozitor
Încât pierd mult timp
Consolându-i pe cei
Care vin să mă vadă.
Țipă, își pun mâinile la ochi,
Blestemă.
„De ce tocmai tu”, se răstesc la mine.
Doamne, unde ești, Tu exiști?
Eu încerc să le ridic moralul
— Ei, lăsați, nu-i chiar așa cum vi se pare.
Săptămâna trecută arătam și mai rău
Boala e boală, totuși.
Face ravagii, unde se încuibă
Și la urma, urmei, toți murim
Și vorba lui Hamlet: „Dacă-i acum
Nu va fi altădată.”
Dacă n-ar fi durerea asta îngrozitoare
Aș accepta senin, mioritic,
Chiar și figura asta de schingiuit.
Lumea e sinceră,
Lumea suferă pentru mine.
„Curaj!”
Aud din toate părțile
Și eu ce pot face?
Îi consolez pe toți, cum pot,
Numai mie nu știu ce să-mi mai spun,
Când rămân singur.
—————————————————————————————-
sursa:@versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.