Bătrâni la Umbră - Marin Sorescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Oboseşti repede, uiţi uşor,
Începi să vorbeşti singur,
Mişti din buze...
Te surprinzi în oglindă mişcând din buze,

Ştiu cam cum o să fie când voi fi bătrân.
În fiecare vară am o zi, două, o săptămână
De bătrâneţe.
Zbârcit, uscat ca un sâmbure de piersică în miezul zilei
Zemoase.

Un Ulise care uită de la mână până la gură,
Unde trebuia să se-ntoarcă,
De ce rătăceşte pe mare
Şi dacă e înainte sau după războiul Troiei.
Un Ulise cu puţine şanse de-a săruta fumul ieşind de pe hornurile
Patriei.

Eziţi între a-ţi potrivi cravata
Sau a te strânge cu ea de gât.
40 de grade la umbră! Intru în casă
Si cu un ultim efort de memorie îmi aduc aminte
Cum mă cheamă.
Căldura toridă seamănă foarte mult cu bătrâneţea.
Aceleaşi senzaţii.

Iei covoarele-n picioare
Te-mpiedici în papuci -
Îţi coace o unghie,
Parcă ţi se mişcă un dinte.

Vara ne simţim toţi solidari:
Toţi suntem bâtrâni,
Pân-la fătul din pântecul mamei.



vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.