Eu n-am văzut niciodată
Portretul lui Hegel,
Mi-a lipsit momentan
De pe toate cărţile.
Am auzit însă că există
La un anticariat.
Nu prea departe de-aici,
O fotografie de-a lui, înfăţişându-l
În clipa când trece
Peste toate sistemele filozofice,
Ca viermele de mătase
Pe frunzele de dud.
Trebuie să fie ceva neobişnuit şi frumos,
Electric.
Ceva ca omul.
Într-o zi o să-mi fac timp.
Mă voi repezi până-acolo
Şi, rugând toate cuvintele
Să mă lase singur cu Hegel,
Îl voi privi tăcut
Câteva minute.
vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.