Şi, Doamne, mi-a căzut la loterie
Lozul ghinionist să fiu român
Şi inventându-mi vina-n puşcărie,
S-o ispăşesc amarnic, mâncând fân.
Se face, înţeleg, economie
De spaţiu locativ şi de-un tacâm.
Şi de-un poet ce-ar consuma hârtie,
Cu nişte versuri care nu rămân.
Căci cărţile-mi cu roaba sunt cărate
La marginea oraşului, tocate,
Ca-ngrăşământ zvârlite pe ogor.
Legat mă simt de limba ta, popor,
Destinele ne sunt îngemănate,
Cât va ţipa, în zboru-i, un cocor.
vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.