Ora
Când lucrurile obosite de-atâta sens .
Adorm pe el,
Ca sentinelele
Cu bărbia sprijinită
În vârful suliţei.
Pereţi, tavan, cer şi univers,
Nu vă lăsaţi totuşi prea greu
Pe mine,
Şi eu mă mai ţin într-un gând,
Ba într-un singur cuvânt,
Care-a şi început să nu mai fie
La un capăt.
vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.