Nu pot să dorm,
Mi s-a plâns copacul;
Visez urât.
Apar în juru-mi
Fel de fel de nopţi,
Şi, de spaimă, pe trunchiul meu coaja
Face riduri.
Uneori mă zvârcolesc şi gem,
Şi atunci trebuie să mă clatine puţin
Vântul,
Ca nu cumva să mă usuc
În somn.
Dar când mă trezesc
Văd un ochi care mă pândeşte
În piatra de colo,
Şi aud paşi de groază
Apropiindu-se.
Pe fiecare frunză care mi-a picat
De-a lungul anilor
Aud câte un pas rău
Apropiindu-se.
vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.