Punând cartofi în Peştera Muierii,
Ţăranul ară pietrele încet,
Cu doi căluţi scăpaţi de la decret,
Dar prigoniţi de-ntârzierea verii,
Pe crengi uscate cântă cucul, biet!
Şi lui i se mai umblă la criterii,
E prea monosilabic, prea discret
Şi nu mobilizează pompierii.
Şi-n chei, Olteţul repede, cum taie
În roca dură, drumul lunecos,
Un geamăt lung auzi din măruntaie:
Nu poate să mai rabde, încovoaie
Acest pământ al patriei mănos
Durerea lumii-ajunsă pân’ la os.
vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.