E vast câmpul cu sânge,
Cu trupuri rupte-n două
Pe iarba ce se frânge
În vadu-n care plouă.
Nu-i luna deocheata
Cu pletele vâlvoi.
Ea este moartă-n țeasta
Cuptorului din noi.
Nu-i luna în războiul
Întins peste abisuri,
Ea macină noroiul
Pustiului din visuri.
Aceste trupuri rupte,
Cu piatra solidare,
Își duc pieirea-n lupte,
Pe-a stelelor cărare.
vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.