Vâlnicul de lână - Marin Sorescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Începuseră să se năstimească poamele.
Când se scutură florile se năstimesc poamele,
„Iete cum se năstimiră porumbele", zicea Moşu Patru.
Iarba se ivise e-he demult, la faţa pământului.
Stăteam pe ciuci în grădină, să văd cum se iveşte
La faţa pământului fasolea. Ea iese cu bobul în cap.
Inima aia se face în jos şi bobul se sparge şi iese cu el în cap.
Mariţa de la Moară trecea c-o hâţă de vite
Şi-o landră de câini după ea.
Şi ea cu chitara pe după cap.
Şi-atunci plecam şi noi cu vacile pe
Dos,
Pe unde nu ajungea niciodată soarele şi era zăpadă
Până târziu, prin văgăuni, dar mai vedeai şi iarbă
Şi mai încolo, în Vâlceaua lui Niţă, dam de Moşul Patru,
Cu boii lui mari cât malul, cine îndrăznea să dea boii
Să se apuce cu ai lui?
Dar erau blânzi, nu se luau după ai noştri, nu-i scrijiiau.
Şi-l tot miglişam să ne spună poveşti.
Nu trebuia să-l rogi mult.
Mă, neamul nostru e mare.
Străbunica noastră, o chema
Sora, era frumoasă
Şi mocanii treceau de la Sibiu cu oile, se duceau
La Dunăre.
Erau păduri, pe-aici, nu erau locurile muncite.
Şi coborau din munte vara la câmpie.
Şi un cioban de la Alun s-a îndrăgostit de fata asta
Sora
Şi trecea un popă şi i-a cununat sub
Gârniţa frumoasă,
Ea era îmbrăcată cu vâlnic de lână, cămaşă cusută cu arnici,
Opinci în picioare,
Şi ciobanul, îl chema Radu,
A făcut casa aci.
Au făcut copii şi i-au numit după ea.
El avea un frate acolo la Alun, care era sterp.
Şi le trimetea vorbă, să se ducă nepoţii, să le treacă muntele
Moştenire.
- Cum, avem noi un munte al nostru? ne înfierbântam noi.
- Aveam, dar staţi să vedeţi. Moşu Patru ofta.
- Ce să vedem... uite-i colo... că tocmai se zăresc, Care din ei?
- Ho, staţi să vă spun, că muntele nu se mută din loc,
Da' nu mai e al nostru, că
L-a dat ăla la neşte nepoţi de buric.
Au luat ăia mireazul şi gata.
Bunicii mei, oameni îndărătnici, de!
A deavu ţâcă de oameni, moi.
Le-a trimis vorbă să se ducă, le-a trimis, până
N-a mai putut. Au şi plecat de mai multe ori...
Şi se punea ploaia, ori vreo ninsoare şi se-ntorceau.
Şi-atunci sterpul a dat moşia la nişte nepoţi de buric,
(Copii moşiţi de el).
Când s-au mai dus ei, mai încoa, unchiaşul murise
Şi pământul îl dedese.
- Cu munte cu tot? - Cu.
- Şi voi... un străbunic de-al babei voastre
Era de la mare. ÎI chema Matei.
Era marchidan. Venea cu cămila cu mărfuri, pânzeturi,
Barişe de-mpropozit aşa, un fel de batice.
Şi s-a dat în vorbă cu fata lui Drăghicioiu.
Şi ăsta n-a vrut să i-o dea.
Şi la urmă el s-a dus şi-a venit c-o pereche de desagi
Cu aur. Şi-a făcut casă aici şi-a cumpărat pământ mult
Cu aurul ăla.
Asta e obârşia babei voastre, Măria Ciucă.
- Şi-a moşului Ion Bălan?
- Păi, nu vă spusei? De la munte... Uite cum s-a-ntâlnit muntele cu marea,
Mă gândeam, alergând să-ntorc boii, care intraseră
În grâul lui nea Miai. Ş-atâta ar fi trebuit,
Să mă prindă Tropănel c-au luat boii o gură de grâu.
Să crezi, să nu crezi poveştile lui moş Patru?
O bază, cât de cât, tot trebuie să aibă şi vorbele
Unui bătrân, doar nu le scornise el,
Aşa le auzise din vechime.



vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.