În răcoririle luminii
Și-n scăpătările de Soare
Ca galbene catarge pinii
Se leagănă în cer ca-n mare.
Iar pânzele lor verzi de cetini
Trosnesc prin vânt împleticite
Și clătinările încete
Pe marinari vor să-i imite.
Care pășesc străini de case,
De caldarâmuri și de colburi
Și toate visele frumoase
Sunt sfărâmate-n mii de cioburi.
În lumea-n zâmbete de piețe
Unde oricine-și vrea succesul
Ei nu pot nicidecum să-nvețe
Cum să înhațe interesul.
De merg în legănare moale
De parcă-i ocean pământul
Neascultând femei cu șale
Ce vor să-și jure legământul.
Doar se prefac că pot a crede
Minunilor din ochi de prune,
Când doar priviri din apa verde
Inima lor poate supune.
Iar eu privesc în mari albastre
Ce se înalță, se înalță
Mai sus de cântecele noastre
Prinse în cleiul de pe scoarță.
Când noi ne cheltuim amarul
De fiere-n vorbe mititele
Să le prefacem chihlimbarul
Laț de brățări, laț de mărgele.
Nu punem preț pe înălțimea
Ce o duc pinii din nimicuri
Trăgând în sine prospețimea
Rășinei care plânge-n picuri.
Vremea devine doar mai rece
Ca s-o primim cum este dată,
Iar marinari se duc să plece
Și nu privesc spre noi odată.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Bucuros că va plăcut!
bragagiu (autor)
vineri, 20 noiembrie 2015
Frumos!!!
Anamaria
joi, 19 noiembrie 2015
Frumos. Clar. Pătrunzător.
george
joi, 19 noiembrie 2015