Ah, Martie, cu vânturi prin răzoare!
Parcă mi-ai smuls cel mai nostalgic geamăt
Și i-ai urcat nestăvilitul freamăt,
Cu zboruri năzdrăvane, către soare...
Hai, du-mă-n palma ta legănătoare
Spre taina care susură în muguri,
Când le desface trupul spre belșuguri
Din încleștate și verzui zăvoare!
Ce viu mister ai aruncat spre zare,
De reîntoarce rodul în pământuri,
Cu triumfale zvonuri din adâncuri,
Pe unde nesfârșite de izvoare?
Arată-mi care glas din depărtare
Tot suie scara norilor cei tulburi,
Pierdute aripi să întoarcă-n cuiburi,
Cu vraja doinei lui, mistuitoare!
Mă-nduioșează lumea ta, ștrengare!
Te las să iei, cu vânturi opaline,
Toți fluturii grădinilor din mine,
Albastre lampioane plutitoare...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.