Familia
Părăsind pădurea, umbre-întunecate
Ies afară din peşteri
Flexându-şi muşchii.
Scrutează cu privirile livada,
Mestecând în marea de iarbă
Din jurul camerelor galbene,
Abia dacă-aruncă-o ocheadă-înăuntrul lor
Pentru-a vedea ce facem
Şi dacă mai suntem cum ne ţin minte.
Îi auzim sau credem că-i auzim;
Lumina lunii cernindu-se tăcut,
Dinţii într-un măr.
Mai pune-un buştean în foc,
Din nou Mozart la patefon –
Şi, totuşi, un fel de de tristeţe
Se strecoară-n camera noastră.
Ne-amintim peştera.
În visele noastre ne întoarcem acolo
Sau ei vin în vizită la noi.
Şi lor le place muzica.
Mâncăm frunze-împreună.
Ei sunt fraţii noştri.
Sunt familia
De care-am fugit.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Mary Oliver
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.