Spiritului
îi place să se-îmbrace-astfel:
zece degete la mâini,
zece degete la picioare,
umeri şi toate celelalte;
noaptea
în tufe negre,
dimineaţa
în tufele-albastre
ale lumii.
El poate pluti, desigur,
dar mai degrabă
sondează materia brută.
Aerian şi fără formă
are nevoie
de metafora unui corp,
de lăută şi de dorinţă,
de fluidele oceanului;
are nevoie de lumea trupului,
de instinct
şi de imaginaţie
şi de îmbrăţişarea-întunecată a timpului,
de dezmierdare
şi de atingere
pentru a fi înţeles,
pentru a fi mai mult decât lumina pură
care arde
acolo unde nu se află nimeni - -
aşa că intră în noi - -
dimineaţa
străluceşte sub mângâierea animalului
ca o scăpăre-a fulgerului,
iar noaptea
iluminează adâncile şi fantasticile
imersiuni ale trupului nostru
asemeni unei stele.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Mary Oliver
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.