Maşina de vise
Într-un orăşel sub soare,
Mai modest, nu foarte mare,
Un inventator novice
Se-ntâmplă din cer să-i pice
O idee genială,
Epocală, colosală:
Cum să facă, fără fise,
O maşină pentru vise.
Meşterii o săptămână
La ideea lui cea bună,
Folosind un frigider,
Un dinam şi-un levier,
Conectate împreună
Cu un tub întreg de spumă.
I-a mai pus şi-o piuliţă
Pe-o bucată de halviţă
Şi montîndu-i lanţul bine,
Uite c-a ieşit în fine
O maşină cum dorise,
Să-ţi îndeplinească vise.
Istovit de-atâta treabă,
O acoperi în grabă,
Hotărât să o încerce
Abea mâine, după zece.
Însă n-a ştiut săracul
Că în timp ce-şi bătea capul
Cum să lege, ce, cu cine,
Ca să iasă totul bine,
A avut spioni, se pare,
Curioşi nevoie mare
De invenţia trăznită,
Ce-i capta, ca o ispită.
Uite-aşa s-a dus pisica
S-o încerce mititica,
Căci dorea ca până mâine
Să se şi transforme-n câine.
Bagă-n priză, deci, maşina,
O deschide bat-o vina,
Intră, pe buton apasă,
Ca un câine-n loc să iasă.
Hardughia luuung icneşte,
Se agită şi tuşeşte,
Aruncînd apoi afară
Chiar un câine bunăoară.
Fericită că, în fine,
Câinii nu se vor mai ţine
S-o alerge ziua toată
Ca s-o scuture de coadă,
Iese iute la plimbare,
Chiar pe bulevardul mare.
Nu apucă însă bine
Să se scalde în mulţime,
C-o şi vâră într-o dubă
Doi hingheri, ca să o ducă
Şi s-o pună la păstrare,
Lângă alte lătrătoare.
Spuse-atunci, oftînd, pisica:
- N-am vrut să-mi ascult bunica,
Ce-mi spunea să bag de seamă
Ce doresc, fiindcă-i e teamă
Că se-ndeplineşte dară
Şi rămân cu gura-amară...
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu