Se-aud bătând din aripi, prin vremuri, heruvimii.
Istoria-i bătrână ca peșterile morții,
În care, printre leșuri, se-odihnesc coioții.
Doar luna-nsângerată e linistea mulțimii.
E zero-n termometre când Nostradamus minte.
Adaos de visare, de utopii, de cântec,
Un Moise ce deschide al amăgirii pântec.
Pe dealul Căpățânii minciuna ne cuprinde.
C-un tăvălug am trece prin rândurile scrise
Imperii ce din vorbe și-au construit embleme.
Cum Budha nu mai râde și mama nu mai geme,
Așa imaginarul se prăbușește-n vise.
Și eu, împătimitul a toate cât cuprinde,
Al creierului matrix născut în procesor,
Mă las ca pradă lumii, în dinții ei să mor,
De mine nici chiar eu n-o să-mi aduc aminte.
vezi mai multe poezii de: M Horlaci
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Bună revenire, Mitică :)
Felicitări!
Adina Speranta
duminică, 29 august 2021