Învelișul tău
Ca o pasăre în cuibul inimii
În râuri de sânge te scalzi
Și zbori prin vârful degetelor mele
Când pleci
Corpul regăsește infinita lui greutate
Și peisajul deschis beant
Înseamnă lipsa ta
Cu mâini adânci ca niște panere
Mă scoți din oceanul somnului
Și capul îmi sună ca o scoică
Tu piatră aruncată în lac
Tu cerc de apă părăsindu-te
Poate că așteptându-te va învia
Cadavrul unui cuvânt
Și el cu lanterna lui oarbă mă va plimba
Prin noapte
Părul tău va fi întunericul ei
Și eu mă voi cufunda în umbre.
vezi mai multe poezii de: Max Blecher
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.